Academia BARRIER

CURSURI ȘI TRAINING SUSȚINUTE ÎN CADRUL ACADEMIEI BARRIER®

Cursurile și trainingul susţinut la Academia BARRIER® pentru partenerii francizaţi, pentru manageri, agenţi vânzări, montatori, sunt la cel mai înalt nivel și asigură partenerilor francizaţi toate elementele de competitivitate. Pachetul de servicii conţine cursuri susţinute de cei mai buni traineri.

  • Ne adresăm celor ce-și doresc o afacere sigură și profitabilă: nu numai celor fără experienţă în domeniu, ci și celor fără experienţă în business. Noi îi învăţăm totul. Prin intermediul francizei BARRIER® ne adresăm investitorului ce își dorește o afacere profitabilă pe termen lung indiferent de domeniu. Nu trebuie să fiți specialist, veți primi sprijin atât dumneavoastră cât și personalul dumneavoastră pentru a învăţa să conduceți și să dezvolţati perfect această afacere.
  • Ne adresăm specialiștilor, cei care deja lucrează în acest domeniu și doresc să se alăture unei firme puternice, simţind nevoia unui progres.

Direcțiile de dezvoltare pe care vi le propunem pun accent atât pe creșterea nivelului de cunoștințe despre produsele, serviciile și procedurile Barrier, cât și pe îmbunătățirea abilităților specifice de vânzare, comunicare și relaționare cu clienții. Prin aceste două direcții dorim să contribuim la performanțele afacerii dumneavoastră și la desfășurarea unui act de vanzare conform standardelor unui lider de piață care dorește să păstreze și să-si consolideze această poziție.

Programe de dezvoltare:

Pentru reprezentanții de vânzări :

  1. înțelegerea brandului Barrier și dobândirea atitudinii de vânzare, în spiritul valorilor Barrier, astfel încât interacțiunea cu clienții să se desfașoare la un nivel de calitate care să reprezinte un bun diferențiator în piață

  2. cunoașterea produselor și serviciilor Barrier

  3. înțelegerea procesului de vânzare față în față, cunoașterea tehnicilor de vânzare, dezvoltarea abilităților specifice de vânzare, comunicare și relaționare cu clienții

Pentru persoanele cu responsabilități de management operațional:

  1. participarea la toate programele dedicate personalului de vânzări

  2. cunoașterea operațiunilor specifice și a noțiunilor de bază de merchandising, marketing și stock management pentru managementul eficient al activității din magazine

  3. dezvoltarea abilităților de management personal și de echipă

Pentru cei ce ocupă poziții cu responsabilitati de management strategic:

  1. îmbunătățirea competențelor în domeniile financiar și marketing strategic

  2. dezvoltarea abilităților de management personal și de echipă

  3. planificarea și dezvoltarea afacerilor