Academia BARRIER

CURSURI ȘI TRAINING SUSȚINUTE ÎN CADRUL ACADEMIEI BARRIER®

Cursurile și trainingul susţinut la Academia BARRIER® pentru partenerii francizaţi, pentru manageri, agenţi vânzări, montatori, sunt la cel mai înalt nivel și asigură partenerilor francizaţi toate elementele de competitivitate. Pachetul de servicii conţine cursuri susţinute de cei mai buni traineri.

  • Ne adresăm celor ce-și doresc o afacere sigură și profitabilă: nu numai celor fără experienţă în domeniu, ci și celor fără experienţă în business. Noi îi învăţăm totul. Prin intermediul francizei BARRIER® ne adresăm investitorului ce își dorește o afacere profitabilă pe termen lung indiferent de domeniu. Nu trebuie să fiti specialist, veti primi sprijin atât dumneavoastra cât și personalului dumneavoastra pentru a învăţa să conduceti și să dezvolţati perfect această afacere.
  • Ne adresăm specialiștilor, cei care deja lucrează în acest domeniu și doresc să se alăture unei firme puternice, simţind nevoia unui progres.

Directiile de dezvoltare pe care vi le propunem pun accent atat pe cresterea nivelului de cunostinte despre produsele, serviciile si procedurile Barrier, cat si pe imbunatatirea abilitatilor specifice de vanzare, comunicare si relationare cu clientii. Prin aceste doua directii dorim sa contribuim la performantele afacerii dumneavoastra si la desfasurarea unui act de vanzare conform standardelor unui lider de piata care doreste sa pastreze si sa-si consolideze aceasta pozitie.

Programe de dezvoltare:

Pentru reprezentantii de vanzari :

  1. intelegerea brandului Barrier si dobandirea atitudinii de vanzare in spiritul valorilor Barrier, astfel incat interactiunea cu clientii sa se desfasoare la un nivel de calitate care sa reprezinte un bun diferentiator in piata

  2. cunoasterea produselor si serviciilor Barrier

  3. intelegerea procesului de vanzare fata in fata, cunoasterea tehnicilor de vanzare, dezvoltarea abilitatilor specifice de vanzare, comunicare si relationare cu clientii

    Pentru persoanele cu responsabilitati de management operational

  1. participarea la toate programele dedicate personalului de vanzari

  2. cunoasterea operatiunilor specifice si a notiunilor de baza de merchandising, marketing si stock management pentru managementul eficient al activitatii din magazine

  3. dezvoltarea abilitatilor de management personal si de echipa

    Pentru cei ce ocupa pozitii cu responsabilitati de management strategic

  1. imbunatatirea competentelor in domeniile financiar si marketing strategic

  2. dezvoltarea abilitatilor de management personal si de echipa

  3. planificarea si dezvoltarea afacerilor